Înapoi la pagina de start

Vara aceasta adoptă un comportament financiar eficient în 4 pași simpli

Capture comportament

Chiar dacă atunci când ne gândim la vară gândul ne fuge la concedii, plajă și relaxare, trebuie să profităm de această perioadă mai relaxantă pentru a face o schimbare, pentru a adopta noi comportamente financiare, pentru a ne re-echilibra și a ne pregăti financiar pentru sezonul rece.

De ce este vara anotimpul prielnic schimbărilor de comportament financiar? În primul rând, sezonul cald înseamnă facturi mai mici, fructe și legume la prețuri convenabile și modalități extem de ieftine de a ne petrece timpul liber (plimbări în parcuri, sport în aer liber etc). Toate acestea vin în ajutorul bugetelor lunare ale familiei și ne permit să luăm decizii istețe care să aibă ecou chiar și luni mai târziu. În al doilea rând, zilele lungi de vară, mai relaxate și mai liniștite oferă un cadru psihologic extrem de bun pentru astfel de schimbări.

Vă propunem 4 pași simpli prin care vă puteți îmbunătăți comportamentul financiar, chiar din această vară:

1. Identificați și analizați cu onestitate care este comportamentul financiar actual. Dacă nu știți unde vă situați din punct de vedere financiar, este imposibil să planificați unde veți fi peste unul sau cinci ani. Calculul sumei care vă rămâne lunar după achitarea tuturor obligațiilor este unul dintre cele mai bune moduri de a vă măsura atât rezultatele financiare curente, cât și progresul în timp. Această sumă poate reprezenta fie un semnal de alarmă, fie confirmarea faptului că sunteți pe drumul cel bun.

2. Setați-vă prioritățile. Crearea unei liste de nevoi și dorințe vă poate ajuta să vă stabiliți prioritățile financiare. Nevoile sunt lucruri pe care trebuie să le aveți pentru a supraviețui: alimente, adăpost, îmbrăcăminte, asistență medicală și transport. Dorințele, pe de altă parte, sunt lucrurile pe care vreți să le aveți, dar nu sunt necesare pentru supraviețuire. Mulți oameni se confruntă cu probleme financiare deoarece, cheltuind prea mult pentru dorințe, nu mai au suficiente resurse pentru nevoile lor. A înțelege diferența dintre cele două concepte este vital pentru sănătatea dumneavoastră financiară.

3. Notați-vă fiecare cheltuială, indiferent cât de mică. Cei mai mulți oameni ți-ar putea spune cât de mulți bani fac într-o lună sau într-un an. Puțini, însă, ar putea să spună cât de mulți bani cheltuiesc, iar un număr chiar mai mic ar putea explica cum și unde își cheltuiesc banii. Una dintre cele mai bune modalități de a vă da seama de fluxul de numerar este de a crea un buget sau un plan de cheltuieli personale. Acest lucru poate fi un instrument indispensabil pentru a vă ajuta să vă îndepliniți obligațiile financiare. În plus, analiza bugetului este utilă atunci când vine vorba de alegerile pe care le facem – produsele alese, magazinele din care preferăm să cumpărăm și multe altele. Mulți oameni sunt surprinși să afle cât de mulți bani cheltuiesc pentru bunuri și servicii inutile.

4. Plătiți-vă datoriile în fiecare lună. Majoritatea oamenilor au împrumuturi, iar un număr covârșitor se află în situația de a gestiona chiar mai multe rate și alte datorii în fiecare lună. Cea mai bună strategie în această situație este plata la timp a sumelor datorate, evitarea încărcării lunii următoare cu o sumă dublă de plată și gestionarea isteață a sumelor ce rămân după achitarea tuturor facturilor lunare.

Educația financiară precum și adoptarea unor comportamente financiare sănătoase sunt două lucruri ce se învață și actualizează permanent, indiferent de vârstă, mediu sau studii. Chiar dacă nu ați învățat aceste lucruri până acum, nu este niciodată prea târziu să le deprindeți. Ajustarea obiceiurilor financiare acum va face diferența pentru un viitor mai bun.