Înapoi la pagina de start

Deveniti mai productivi – 8 metode care va imbunatatesc eficienta

office-1209640_1280

De mult mai multe ori decat ati vrea sa recunoasteti, va aflati in mijlocul unei sarcini, dar, de fapt, nelucrand la ea. Pregatiti o prezentare, dar primiti un email pe care il cititi imediat si apoi raspundeti, reveniti la prezentare si la scurt timp primiti un mesaj pe whatsapp sau pe Facebook sau va suna telefonul si trebuie sa raspundeti. Nu implicarea in aceste actiuni este gresita ci amestecul lor. Impartindu-va atentia in mai multe activitati nu acordati nici uneia atentia cuvenita si nu va atingeti maximul de productivitate.

Va prezentam mai jos cateva tactici diferite pe care le puteti implementa pentru a evita sa fiti prinsi in taramul de mijloc dintre munca si relaxare. Pe masura ce deveniti mai eficienti cu sarcinile de serviciu cu atat va veti bucura mai mult de activitatile de relaxare de dupa munca.

Folositi tehnica Pomodoro
Tehnica Pomodoro este o metoda de gestionare a timpului dezvoltata de Francesco Cirillo la sfarsitul anilor 1980. Tehnica foloseste un timer cu care va impartiti timpul alocat sarcinii in mai multe intervale (de regula de 25 de minute) cu pauze de cateva minute intre ele. Numele tehnicii a fost dat de forma timerului folosit de Cirillo cand era student – o rosie. Ideea de baza a tehnicii este ca in fiecare interval sa nu va lasati distrasi de nimic altceva. Veti fi surprinsi de cat de multe puteti realiza in 25 de minute de concentrare.

Folositi aplicatii care va blocheaza accesul pe diverse site-uri
Din fericire, in lumea jocurilor si aplicatiilor care dau dependenta, exista si programe pe care le puteti descarca si care va ingreuneaza tendinta de procrastinare. De exemplu, daca aveti tendinta de a petrece mult timp pe social media, exista aplicatii care va blocheaza accesul la Facebook, Instagram sau Twitter pentru anumite intervale sau care va restrictioneaza tot accesul la internet.

Practicati munca concentrata
Tehnica muncii concentrate seamana cu tehnica Pomodoro doar ca pentru perioade mai lungi de timp. Alegeti o perioada de timp in fiecare zi, de obicei intre una si doua ore, in care va izolati intr-un spatiu linistit si lucrati la un proiect important. In acel interval de timp, va concentrati cat puteti de mult pentru a progresa cu acel proiect. Aceasta tehnica este mai putin compatibila cu programul de lucru standard de la 9 la 17 (sau 18). Oricat de mult v-ar placea si v-ar ajuta sa va izolati si sa lucrati neintrupt cateva ora, uneori acest lucru este imposibil. Daca reusiti totusi acest lucru, tehnica este foarte eficienta.

Planificati-va o zi de trisat
Zilele de trisat sunt, de regula, asociate cu dietele. Principiul este sa respectati un plan alimentar strict timp de 6 zile, iar intr-o zi va rasfatati si consumati mancarurile de care va e pofta.
Puteti implementa cu usurinta o idee similara in rutina voastra de lucru. Puteti munci oricat si oricand, doar ca o zi pe saptamana va oferiti relaxare completa – faceti doar ceea ce va relaxeaza si va recreeaza. Pentru a nu va epuiza aveti nevoie de perioade de odihna, in care corpul si mintea sa se refaca.

Stabiliti o ora maxima pana la care sa lucrati seara
Studii recente desfasurate in diverse tari arata ca majoritatea angajatilor lucreaza ore suplimentare (seara si in weekend). Acest lucru arata ca munca reuseste sa se insinueze in timpul si spatiul personal. O modalitate de a combate aceasta situatie este sa va setati o ora maxima pana la care sa lucrati in fiecare zi. Dupa acea ora, orice ar fi, inchideti calculatorul. Pentru a va deconecta complet, puteti sa plusati si, pe langa regula fara munca impuneti-o si pe cea fara tehnologie – nu va mai verificati telefonul, nu mai deschideti laptopul sau tableta.

Limitati-va la trei ferestre de browser deschise in acelasi timp
Cu cat aveti mai multe taburi/ferestre deschise, cu atat vor fi mai multe tentatii in fata voastra. Si este suficient sa deschideti una din ferestre, ca si restul vi se vor parea interesante.
Cu cat aveti mai putine ferestre deschise, cu atat va expuneti la mai putine distrageri si reusiti sa va concentrati mai mult asupra proiectelor la care lucrati.

Nu lucrati atunci cand sunteti obositi si cand va este foame
Mintea si corpul sunt conectate. Astfel, daca organismul este obosit sau infometat si mintea va incepe sa greseasca. Degeaba va fortati sa lucrati in aceste stari pentru ca va pierdeti concentrarea, nu mai sunteti atenti la detalii. In astfel de situatii este mai bine sa luati o pauza de cateva minute, sa va ridicati de la calculator, sa mancati si sa reveniti la proiect.

Fiti realisti
De multe ori aveti impresia ca puteti face o multime de lucruri intr-o zi, mai ales daca va simtiti foarte energici la inceputul zilei. Atunci va setati lista cu sarcini de rezolvat cat pentru cateva zile intregi. Iar pe masura ce energia se epuizeaza, va simtiti coplesiti de dimensiunea listei si de multitudinea de sarcini care par ca nu se mai termina.

Gestionarea eficienta a timpului este esentiala. Atat timp cat nu veti separa munca de distractie, ele se vor impleti intr-o maniera care nu va va permite sa va bucurati in totalitate de ele.