Înapoi la pagina de start

Cei mai importanți pași pentru un CV impecabil și un interviu de succes

handshake-2056021

Chiar dacă nu începe cu formula magică „a fost odată ca niciodată”, un CV reprezintă modul personal de a-ţi relata povestea profesională. De cele mai multe ori, însă, acesta este greu de redactat și pare că nu ne reprezintă în totalitate.

Pentru început, ar trebui să ştii clar ce trebuie evitat în crearea CV-ului. Conform Independent.uk, înainte de a începe redactarea CV-ului, negativitatea ce ar putea reieşi din criticile aduse de foştii angajatori sau perioadele dificile prin care ai trecut ar trebui uitată şi înlocuită prin concentrarea pe aspectele pozitive. Un fapt extrem de important este și acela că limitarea la un singur CV este un risc, întrucât acesta trebuie să fie redactat întotdeauna după cerințele jobului pe care îl doreşti.

Acordă importanță și scrisorii de intenție ce trebuie, de asemenea, redactată în funcție de locul de muncă pentru care aplici. Chiar dacă includerea unei astfel de scrisori nu este neapărat cerută, aceasta va aduce aprecieri și va întări faptul că îți dorești cu adevărat să fii luat în considerare.

Astfel CV-ul nostru trebuie să fie definit de claritate şi eficienţă, precum și de următoarele aspecte esențiale:

Simplitate: baza oricărui CV este compusă din informaţii personale, parcursul educaţional şi experienţa profesională (calificare), abilităţile de care dispui şi care sunt relevante pentru job-ul pentru care aplici, propriile tale interese, hobby-uri şi realizări la care se adaugă referinţele – întotdeauna utile;

Înţelegerea jobului: indiciile de care ai nevoie pentru a compune CV-ul perfect sunt chiar în descrierea postului. Pune-ţi în evidenţă atuurile şi cunoştinţele profesionale şi dovedeşte că ești potrivit pentru jobul respectiv, pe baza experienței avute ;

Da, aspectul contează: un design mult prea complicat prin folosirea de fonturi neobişnuite nu va face altceva decât să obosească persoana care îl citeşte. Un CV memorabil are întodeauna un aspect curat, îngrijit, imprimat pe hârtie albă;

Aptitudini, interese şi experienţă: îmbină aptitudinile cu interesele şi experienţa pentru a-ţi prezenta diversitatea, maleabilitatea şi curiozitatea cu care eşti înzestrat şi care merg perfect cu orice job! Alege să îți prezinți aptitudinile într-o manieră cât mai clară și să le evidențiezi pe cele care sunt căutate de angajator și sunt menționate în anunțul de angajare.

Actualizare: menţine mereu CV-ul în acord cu ultimele tale acţiuni, potenţialii angajatorii sunt impresionaţi de eforturile pe care oamenii le depun constant pentru a evolua puţin câte puţin, iar dacă ai deja un job, această dorinţă de a-ţi îmbunăţi aptitudinile şi experienţa este cu atât mai bine primită.

Dacă ai urmat paşii anteriori, un telefon care să te anunţe despre programarea unui interviu nu va fi deloc o supriză. La fel de simplu şi eficient, iată câţiva paşi care să-ţi asigure buna-pregătire şi pentru această etapă:

Adună informaţii despre angajator: caută pe Facebook, Twitter, LinkedIn, prin reviste sau ziare cât mai multe informaţii despre compania şi potenţialii angajatori. Cu cât cercetezi mai mult, cu atât mai tare vei înţelege angajatorul şi vei fi capabil să răspunzi la întrebările interviului, iar succesul va fi de partea ta;

Anticipează întrebările: răspunsurile tale trebuie să fie clare şi să-ţi ateste pregătirea, aşa că îţi poţi crea de acasă mici poveşti despre experienţa ta profesională pe care să ţi le aminteşti uşor şi care să îți evidențieze calitățile și capacitatea de a gestiona situații complexe și diverse;

Alegerea ținutei: alegerea ţinutei îi va spune angajatorului dacă ești sau nu potrivit pentru postul respectiv. Alege haine elegante și conservatoare și evită culorile stridente și strălucitoare.

Nu întârzia! E simplu, timpul este o resursă mult prea preţioasă a oricărei persoane;

Aminteşte-ţi de importanţa limbajului corporal fiindcă acesta influenţează modul în care te vor percepe intervievatorii. Creează o primă impresie bună printr-o strângere de mână fermă și încrezătoare, printr-o poziție corectă a spatelui și printr-un zâmbet relaxat.

Uită de emoţii prin pregătire şi informare, îmbină-ţi clar parcursul profesional cu elementele de interes, acordă atenţie detaliilor şi expune totul cu claritate şi autenticitate, iată ingredientele spre succes.